Secția de Handbal a Clubului Sportiv Ovidiu își schimbă programul. Când se fac antrenamentele pentru cei mici

Micile handbaliste de la CS Ovidiu. FOTO CSO
Micile handbaliste de la CS Ovidiu. FOTO CSO

Secția de Handbal de la Clubul Sportiv Ovidiu este una dintre cele mai performante din zonă. Ea a fost deschisă la îndrumarea primarului George Scupra, după o atentă selecție a antrenoarei Cristina Rusali.

În momentul de față, CSO Ovidiu s-a înscris la nivelul competiției naționale cu o echipă de junioare 3 (fete). Acolo se pregătesc două grupe de vârstă: 8 – 12 și respectiv 12 – 14 ani. Peste 80 sportive sunt legitimate la acest club sportiv.

Programul de antrenamente este de luni până vineri de la ora 8.00 la ora 10.00 și de luni până joi de la orele 17:00 la 20:00.

Antrenoarea Cristina Rusali poate fi contactată la numărul de telefon 0758.237.262.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*