Pentru efectuarea unor lucrări de montare a unui hidrant la rețeaua de apă de pe strada Canalului din orașul Cernavodă, RAJA Constanța va întrerupe în cursul zilei de 14 iulie a.c., alimentarea cu apă, în intervalul orar 9,00- 12,00. Sunt afectați consumatorii de pe străzile Canalului, Salciei, Liliana si Avram Iancu.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Simona Halep prezintă acasă, în Constanța, trofeul de la Wimbledon în cadrul unui ceremonii care debutează la ora 17:00, la Sala Sporturilor din Constanța. Prima parte a evenimentului se va desfășura la bordul unui autobuz […]
Începând cu anul 1990, la inițiativa ONU, care a considerat că este necesar ca statele lumii,să omagieze generaţiile vârstnice, pentru contribuţia lor la dezvoltarea societăţi. Prin rezoluția 45/106 din 14 decembrie 1990, s-a stabilit ca ziua […]
Circulația rutieră se desfășoară cu dificultate pe bulevardul Tomis din Constanța, din cauza unei avarii pe o conductă a RAJA SA. Astfel, în vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii pe o conductă de […]
Be the first to comment