Școală de vară pentru copiii pasionați de astronomie. Cursurile încep la 1 iulie

Observatorul Astronomic din Constanța
Observatorul Astronomic din Constanța

Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța și Astronom Experience au pregătit o surpriză celor mai mici pasionați de univers. Școala de vară “Noi Orizonturi” își deschide porțile pe 1 iulie la Observatorul Astronomic din Constanța.

Elevii au o luna la dispoziție pentru a învăța ce sunt planetele, stelele, cometele dar și multe alte informații despre univers. Clasele au loc o dată pe săptămână, vinerea și sunt adresate elevilor cu vârste cuprinse între 6 și 13 ani.

Pentru cei care nu reușesc să se înscrie în prima serie, de la 1 iulie, va exista și o a doua serie, de pe 1 august 2016. Costul unei ședințe este de 10 lei, așa că prețul total al cursurilor ajunge la 40 lei, dar oferă celor mici acces gratuit la Observatorul Astronomic din Constanța și la Planetariu. Pe timpul cursurilor, cei mici vor avea parte de proiecții 3D, activități distractive și concursuri. Ședințele au loc în fiecare vineri, între orele 10 și 11.00.

Relații la telefon 0766 436 310 sau la sediul Observatorului Astronomic din cadrul Delfinariului Constanța.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*