Scandal în zona taberei de romi de pe strada Munții Tatra

Autospecială SMURD la Spitalul de Urgență Constanța. FOTO Adrian Boioglu
Autospecială SMURD la Spitalul de Urgență Constanța. FOTO Adrian Boioglu

Un bărbat a ajuns vineri dimineață la spital după ce ar fi fost agresat și lovit intenționat cu mașina.

Potrivit polițiștilor, este vorba de un conflict spontan izbucnit la intersecția străzilor Teodor Neculăiță și Mureșului, între un locatar din zonă și un individ care locuiește la mică distanță, în tabăra improvizată din zona străzii Munții Tatra.

În primă fază, individul din tabără a ieșit învingător, dar la locul scandalului a apărut fiul celui bătut, care se pare că ar fi dat întâi cu mașina peste el și apoi l-a lovit cu un par. Victima a fost transportată la Spitalul Județean Constanța cu o ambulanță, conștientă.

Oamenii legii de la Secția 4 Poliție au deschis o anchetă în acest caz pentru a stabili exact cum s-a produs agresiunea și dacă cele două părți vor depune plângeri penale.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*