Sărbători Pascale în misiune pentru jandarmii constănțeni

Jandarmii constănțeni vor fi prezenți la mănăstirea Dervent. FOTO IJJ Constanța

În perioada 6 – 9 aprilie, premergător şi în timpul Sărbătorilor Pascale, 250 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa vor acţiona la nivelul judeţului pentru asigurarea şi menţinerea ordinii publice.

În noaptea de  7 spre 8 aprilie, jandarmii constănţeni în cooperare cu lucrători din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa şi Poliţiei Locale vor veghea la desfăşurarea în condiţii de siguranţă a ceremoniei religioase ocazionate de sărbătoarea Învierii Domnului, la Catedrala Arhiepiscopală Sfinţii Petru şi Pavel.

De asemenea, jandarmii constănţeni vor fi prezenţi alături de poliţişti şi în zonele altor lăcaşe de cult din Constanţa, Medgidia, Mangalia,Cernavodă, Hârşova, Eforie, şi Techirghiol.

În zonele de competenţă, echipajele de jandarmerie vor fi în măsură să acţioneze în cel mai scurt timp pentru luarea măsurilor legale, în situaţia săvârşirii unor fapte ce contravin normelor de convieţuire socială.

În data de 6 aprilie, oamenii legii vor asigura măsurile de ordine publică la meciul de rugby dintre echipele C.S. Năvodari şi Bucovina Suceava, ce va avea loc pe stadionul Flacăra din Năvodari, începând cu ora 10.00, precum şi la expoziţia maşinilor de epocă, ce va fi organizată în Piaţa Ovidiu.

Totodată, peste 130 de jandarmi constănţeni vor acţiona zilnic pentru asigurarea pazei şi protecţiei instituţionale la cele 32 de obiective din competenţă, dispuse pe raza judeţului Constanţa.

Jandarmii constănţeni recomandă participanţilor la aceste evenimente:

– adoptarea unui comportament decent, în conformitate cu normele de convieţuire socială;
– respectarea indicaţiilor forţelor de ordine şi evitarea implicării în conflicte de orice natură;
– acordarea unei atenţii deosebite bunurilor şi obiectelor personale;

– să nu participe la slujbe sub influenţa băuturilor alcoolice, să nu aibă asupra lor băuturi alcoolice, arme de orice fel, materii expolzive, substanţe iritant lacrimogene sau cu efect paralizant;
– acordarea unei atenţii sporite copiilor care se pot pierde cu uşurinţă în locurile aglomerate;

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*