S-a semnat noul Contract Colectiv de Muncă din cadrul CN APM SA

Nicolae Dan Tivilichi, directorul Administrației Portului Constanța. FOTO Adrian Boioglu
Nicolae Dan Tivilichi, directorul Administrației Portului Constanța. FOTO Adrian Boioglu

Pe 4 septembrie a fost semnat Contractul Colectiv de Muncă la nivelul Companiei Naționale „Administrația Porturilor Maritime“ SA Constanța.

Negocierile au fost conduse de directorul general al companiei, Nicolae Dan TIVILICHI, fiind purtate de reprezentanții conducerii companiei cu Sindicatul din CN APM SA Constanța, prin Federația Sindicatelor TRANS CONEX și cu Sindicatul PORT AUTHORITY, prin Federația Națională a Sindicatelor Portuare – FNSP. Părțile semnatare au demarat negocierile încă din luna iunie, acestea fiind încheiate la finalul lunii august 2017.

Noul Contract de Muncă este valabil în perioada 4 septembrie 2017 – 1 iulie 2019, iar drepturile și obligațiile se aplică tuturor salariaților Companiei Naționale „Administrația Porturilor Maritime” SA Constanța.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*