Luni, 12 noiembrie a avut loc ședința extraordinară de îndată, cu două proiecte de hotărâre pe ordinea de zi, proiecte care au întrunit numărul de voturi necesar pentru a fi admise.
La primul punct s-a aprobat rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al Spitalului Municipal Medgdia, pe anul 2018 în vederea asigurării condițiilor privind funcționarea unității spitalicești.
La punctul doi s-a aprobat proiectul de hotărâre de aprobare a P.U.D. – Construire hală producție, spații administrative al municipiului Medgidia, str. Silozului, nr. 105 A. Conform Planului Urbanistic de Detaliu sunt propuse următoarele funcțiuni: hală depozitare materii prime folosite în procesul tehnologic, hală de producție și destinată proceselor de vopsire și sablare, depozitare produse finite și altele. Prin realizarea investiției se vor creea noi locuri de muncă.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Evenimentul se va desfășura vineri, 9 martie, începând cu ora 18.00, la biserica „Nașterea Maicii Domnului” (Sfânta Maria) din Constanța (bdul. 1 Mai, nr. 21), cu binecuvântarea și în prezența IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. Părintele […]
Cinci cazuri noi cu varianta Delta a SARS-CoV-2 au fost confirmate în județul Constanța, la pacienți vaccinați cu schema completă, dar pentru niciunul dintre ei nu a fost necesară internarea într-o unitate spitalicească. Potrivit reprezentanților […]
Ministerul Apărării Naționale a stabilit, în urma consultărilor între Forțele Navale Române și reprezentanții autorităților naționale cu atribuții în asigurarea siguranței navigației și ai agenților economici care desfășoară activități în spațiul maritim al României, măsuri […]
Be the first to comment