Regia Autonomă de Transport în Comun Constanța anunță publicul călător că, din cauza operațiunilor de reparație a carosabilului, pe strada Democrației, tronsonul cuprins între strada Șoseaua din Vii și strada Vârful cu Dor.
Acest lucru se întâmplă în zilele de 26 și 27 iunie, în intervalul orar 08:00 – 17:00 și va fi deviată linia 5-40. Astfel, autobuzele vor circula pe strada Pandurului – strada Meșterul Manole și retur pe strada Hatman Arbore. Autobuzele vor opri în toate stațiile de pe traseu.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Electrocentrale Constanţa SA (CET Palas) a comunicat în data de 20 decembrie că înregistrează o avarie pe reţeaua care alimentează cu energie termică primară punctul termic nr. 10. În această situație, în lipsa energiei termice, […]
Șeful Statului Major al Forțelor Aeriene Regale, Air Chief Marshal Sir Stephen Hillier, a vizitat personalul Forțelor Aeriene Regale (RAF) dislocat în România pentru a întreprinde misiunea de Poliție Aeriană Consolidată (eAP) NATO. Air Chief […]
Ministerul Afacerilor Externe informează că marinarul român răpit la data de 22 septembrie 2018 de pe o navă aflată în largul apelor nigeriene, a fost eliberat, împreună cu toți ceilalți membri ai echipajului. Cetățeanul român […]
Be the first to comment