Pentru remedierea unei avarii pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 400 mm, din Piața Ovidiu (zona restaurant Pizzico), din municipiul Constanța, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile, în cursul zilei de 16 decembrie, în intervalul orar 11.00 – 14.00.
Sunt afectați de lipsa apei consumatorii din zona Peninsulară și Piața Ovidiu.
“Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea reparațiilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp”, au transmis reprezentanții RAJA.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
În vederea organizării în Municipiul Constanța a manifestărilor prilejuite de sărbătorirea a 101 Ani de la Marea Unire (1918 – 2019), duminică, 1 decembrie 2019, CT BUS anunță publicul călător, că în zilele de 28 […]
Pentru efectuarea lucrărilor de înlocuire a unei conducte aflată în subsolul blocului L118b1 de pe aleea Daliei nr. 4, din municipiul Constanța, RAJA Constanța va întrerupe furnizarea apei potabile din Punctul Termic 76, în ziua […]
În scopul prevenirii apariţiei unor episoade de toxiinfecţii alimentare în perioada Sărbătorilor Pascale Catolice și Sărbătorilor Pascale Ortodoxe, când se comercializează o cantitate mai mare de produse alimentare, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor […]
Be the first to comment