Pentru remedierea unei avarii survenită astăzi, 29 ianuarie la conducta de alimentare cu apă de pe strada Albatros din municipiul Constanta, SC RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile în intervalul orar 09,00 – 12,00. Sunt afectați consumatorii din cartierul CET și cei arondati Punctelor Termice 207 și 211.
Reprezentanții RAJA își cer scuze față de consumatorii afectați de această lucrare și îi asigură că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea reparațiilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Cei doi angajați ai Rafinăriei Petromidia, care au suferit arsuri în urma incidentului de vineri, vor fi transferați la o unitate sanitară din străinătate, au anunțat, duminică, 4 iulie, reprezentanți ai companiei. „Cu sprijinul autorităților […]
Începând cu anul 2007, Compania de apă SC RAJA SA Constanța s-a implicat în mod semnificativ în dezvoltarea și implementarea proiectelor de interes public prin Axa Prioritară 1 – „Extinderea şi modernizarea sistemelor de apă […]
Cadrele didactice ale Școlii Gimnaziale Nr.30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța vor începe luni, 13 septembrie, noul an de învățământ cu o grevă japoneză, motivul invocat fiind lipsa de interes a autorităților locale de a soluționa […]
Be the first to comment