Primarul Radu Mazăre se lăfăie în Madagascar, în timp ce polițiștii constănțeni îl caută prin Mamaia.
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis pe 10 ianuarie să emită un mandat de arestare preventivă în lipsă pe numele inculpatului Radu Ștefan Mazăre.
Procedura spune că oamenii legii îl vor căuta mai întâi la domiciliul său din Mamaia, apoi îl dau în urmărire națională și dacă fostul primar nu e găsit, încep demersurile pentru urmărirea internațională și emiterea unui mandat european de arestare.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Atunci când alte aparate nu sunt suficiente pentru a diagnostica o boală, specialiștii apelează la Computerul Tomograf. Doctorul Carmen Ciufu de la Ovidius Clinical Hospital explică totul despre afecțiunile care pot fi depistate cu un […]
Municipiul Constanța se află în plin proces de transformare, cu multiple investiții în infrastructură, sănătate și educație, care vor aduce beneficii semnificative pentru comunitate. Președintele PNL Constanța, deputatul Bogdan Huțucă, a subliniat importanța acestor proiecte […]
Având în vedere că în municipiul Constanța a continuat să ningă în timpul nopții, utilajele de deszăpezire au acționat permanent pentru ca dimineață arterele rutiere să fie curate și să se poată circula în condiții […]
Be the first to comment