RADET Constanța anunță că în intervalul de timp 25 – 30 septembrie se vor efectua citirile contoarelor de energie termică montate la consumatori.
Tabelul cuprinzând planificarea pe zile a punctelor termice pentru care se vor citi contoarele de energie termică montate la consumatori poate fi consultat pe site-ul RADET la sectiunea comunicate.
Consumatorii de energie termică sunt rugați pe această cale se facă demersurile necesare pentru a permite accesul reprezentanților regiei la grupurile de masură, astfel încât citirea contoarelor să se efectueze în termenele stabilite.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Un restaurant din municipiul Constanța a fost amendat, sâmbătă, de polițiști, cu 3.000 de lei, pentru organizarea unei pomeni deși acest lucru este interzis prin lege în perioada stării de alertă. Potrivit IPJ Constanța, polițiști […]
Primăria Municipiului Constanța le reamintește constănțenilor că sunt apllicate restricții de circulație pe străzile din oraș pentru a se asigura buna desfășurare a paradei de Ziua Constanței. Parada va porni la ora 16:00 din zona […]
În urma unei acțiuni a polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice al I.P.J. Constanța pe linia prevenirii şi combaterii ilegalităţilor economice specifice stării de urgență actuale, două societăți comerciale din Mangalia au […]
Be the first to comment