RADET Constanța anunță că în intervalul de timp 25 – 29 septembrie se vor efectua citirile contoarelor de energie termică montate la consumatori.
Tabelul cuprinzând planificarea pe zile a punctelor termice pentru care se vor citi contoarele de energie termică montate la consumatori poate fi consultat pe site-ul RADET la sectiunea comunicate.
Consumatorii de energie termică sunt rugați pe această cale să facă demersurile necesare pentru a permite accesul reprezentanților regiei la grupurile de masură, astfel încât citirea contoarelor să se efectueze în termenele stabilite.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Având în vedere demararea lucrărilor de modernizare a rețelei termice de transport, joi, 10 noiembrie, s-a oprit furnizarea energiei termice în mai mute zone ale orașului Constanța. Potrivit Societății Termoficare Constanța SRL este vorba despre […]
Pentru remedierea unei avarii survenite in cursul acestei zile, 17 martie 2016, in jurul orei 17,00, la ovoidul pentru preluarea apelor menajere cu diametrul de 1200 mm, de pe b-dul Aurel Vlaicu, zona CET, echipele […]
DSVSA Constanţa realizează acţiuni de evaluare, supraveghere şi control în unităţile supuse autorizării/înregistrării sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor în baza legislaţiei sanitare veterinare în vigoare prin tehnici, proceduri specifice şi recoltări de probe pentru […]
Be the first to comment