Programul de înzestrare „Sistem de instalații mobile de lansare rachete antinavă”, aprobat în ședința Guvernului României

Guvernul a adoptat mai multe măsuri de înzestrare a armatei. FOTO Cătălin Schipor

Guvernul României a aprobat în ședința de joi, 23 august, hotărârea privind aprobarea circumstanţelor şi a procedurii specifice aferente programului de înzestrare ,,Sistem de instalații mobile de lansare rachete antinavă” – SIML, pentru dotarea Armatei.

Contractul de furnizare, care va cuprinde și suportul logistic inițial, va fi multianual și se va derula în perioada 2018 – 2022.

Interesul esenţial de securitate pentru statul român în legătură cu acest program de înzestrare îl constituie realizarea pe teritoriul naţional a unei infrastructuri de producție/asamblare/testare/mentenanță în domeniul militar la nivelul unui operator economic cu capital majoritar sau integral de stat, în care să se execute integrarea de elemente componente ale SIML, operaţiuni de mentenanţă pe ciclul de viaţă al SIML, astfel încât în situaţii de criză și război să nu fie necesară trimiterea acestora în afara teritoriului naţional, precum și implementarea unor soluţii viitoare de modernizare pentru aceste sisteme.

Satisfacerea interesului esenţial de securitate în implementarea programului de înzestrare SIML se poate realiza doar prin atribuirea către un operator economic din state membre NATO sau UE, producător de SIML, inclusiv rachetele antinavă aferente, a unui contract multianual având ca obiect furnizarea SIML şi a suportului logistic iniţial, sub condiţia constituirii unei infrastructuri de producție/asamblare/testare/mentenanță şi executării activităţilor menționate mai sus.

Valoarea estimată pentru programul ,,Sistem de instalaţii mobile de lansare rachete antinavă” este de minimum 137 milioane de euro (fără TVA), sens în care s-a prevăzut cerința privind capacitatea profesională ca operatorul economic candidat să fi livrat SIML, inclusiv rachetele antinavă aferente, de cel puțin această valoare, începând din anul 2000 și până la data depunerii candidaturilor.

În prezent, regiunea extinsă a Mării Negre este caracterizată de acțiunile de încălcare a normelor de drept internațional, prin conservarea conflictelor înghețate şi intensificarea prezenței militare.

În aces context, dotarea forţelor navale române cu un sistem de instalaţii mobile de lansare nou, modern, interoperabil cu navele care urmează să intre în dotarea Forţelor Navale şi cu cele din dotarea altor state membre ale NATO, adaptat misiunilor actuale, constituie o necesitate esenţială ce va trebui satisfăcută în cel mai scurt timp posibil. Prin această dotare, luându-se în considerare durata de viaţă a sistemului de aproximativ 20 de ani, care poate fi prelungită ulterior prin modernizări succesive, se asigură Forţelor Navale Române certitudinea operaţională necesară pentru îndeplinirea corespunzătoare a misiunilor specifice pe termen mediu şi lung.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*