Cu ocazia zilei de 1 iunie, Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța – instituție aflată în coordonarea Consiliului Județean, oferă copiilor o sesiune specială, interactivă la Delfinariu în cadrul unei reprezentații suplimentare la ora 13.00.
În această zi, la reprezentația de la ora 13.00 intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile – 1.300.
De asemenea accesul în Microrezervatie și Acvariu – unde se vor desfășura activități educative – va fi de asemenea gratuit pentru toți copiii.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
În perioada sărbătorilor de iarnă, Punctele Enel din judeţele Constanța, Tulcea, Călărași și Ialomița vor fi închise în zilele de 25, 26 decembrie 2016, respectiv 1, 2 ianuarie 2017, zile libere legale. În celelalte zile, Punctele Enel vor […]
Timp de aproape un an de zile, un individ de 25 de ani, fost pușcăriaș, a obligat o minoră în vârstă de 10 ani care locuia în același cartier să întrețină relații sexuale cu el. […]
Această imagine nu are nevoie de niciun comentariu. Un muzeu care adăpostește obiecte vechi de mii de ani, dar pentru care nu sunt găsiți bani pentru a fi reabilitat în totalitate, a ajuns să fie […]
Be the first to comment