Procurorii Gigi Valentin Ștefan și Teodor Niță de la Parchetul Curții de Apel Constanța rămân în arest preventiv după ce Înalta Curte le-a respins cererea de înlocuire a acestei măsuri cu una mai blândă.
Decizia a fost luată de magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție.
„În baza art. 236 din Codul de procedură penală, admite propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală, cu privire la inculpaţii Ştefan Gigi Valentin şi Niţă Teodor, în dosarul de urmărire penală nr. 85/76/P/2025. În baza art. 234 şi urm. din Codul de procedură penală, cu aplicarea art. 202 alin. (1) – (3) şi art. 223 alin. (2) din Codul de procedură penală, dispune prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaţilor: – ŞTEFAN GIGI VALENTIN (…) sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de influenţă, faptă prev. de art. 291 alin. (1) Cod penal raportat la art. 6 și art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 și trafic de influenţă, în formă continuată, faptă prev. de art. 291 alin. (1) Cod penal, raportat la art. 6 și art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) Cod penal; – NIŢĂ TEODOR (…) sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de instigare la abuz în serviciu, faptă prev. de art. 47 Cod penal raportat la art. 297 alin. (1) Cod penal cu referire la art. 132 din Legea 78/2000 și art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, și şantaj, faptă prev. de art. 207 alin. 1 şi 3 Cod penal rap. la art. 13 ind. 1 din Legea 78/2000 cu referire la art. 1 alin. 1 lit. a din Legea 78/2000 pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 14 iulie 2026 până la data de 12 august 2026, inclusiv. Respinge, ca neîntemeiate, cererile de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu sau a controlului judiciar, formulate de inculpaţii Ştefan Gigi Valentin şi Niţă Teodor. În baza art. 275 alin. (3) Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare” – minuta Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Be the first to comment