Procesiune religioasă la Constanța, de ziua Sfântului Ilie

Sfântul Ilie Tesviteanul
Sfântul Ilie Tesviteanul

Pe 20 iulie Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul și slăvitul Proroc Ilie Tesviteanul. Cu acest prilej, la biserica „Sfântul Ilie” din Constanța (str. Ion Ursu, nr. 38) vor fi aduse spre cinstire moaștele Sfântului Cuvios Gheorghe de la Cernica, ale Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica (aduse de la mănăstirea Cernica), ale Sf. Sfințit Haralambie, ale Sf. Mare Mucenic Procopie (aduse de la biserica „Sfinții Voievozi” din localitatea Hălăucești, Iași) și veșmântul Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași.

Vineri, 15 iulie, la ora 17.30, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va întâmpina sfintele odoare în zona Doraly Mall (parcare), apoi cei prezenți vor merge în procesiune spre biserica „Sf. Ilie”, pe traseul: bdul. Aurel Vlaicu, str. Caraiman, str. Ion Ursu până la biserică, unde vor fi depuse și se va oficia slujba Vecerniei, urmată de Litie. Sfintele moaște vor rămâne spre cinstire până pe data de 21 iulie, însă moaștele Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica vor fi duse la biserica „Sf. Ilie” din Techirghiol de marți, 19 iulie, ora 19.00, până în seara zilei de 20 iulie.

Duminică, 17 iulie, ierarhul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie, la biserica „Sf. Ilie” din Constanța, începând cu ora 7.00.

Luni, 18 iulie, Biserica Ortodoxă Română îl cinstește pe Sfântul Emilian de la Durostor. Cu acest prilej, duminică, 17 iulie, de la ora 23.00, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Dumbrăveni, așezământ monahal ocrotit spiritual de către Sf. Emilian de la Durostorum.

Sfântul Mucenic Emilian de la Durostor a fost fiul lui Sabbatianus din oraşul Durostorum, Silistra de astăzi, şi a primit cununa muceniciei în timpul împăratului Iulian Apostatul, în secolul IV. A fost unul dintre mucenicii care au pătimit pentru Mântuitorul Iisus Hristos pe pământ daco-roman. În timpul prigoanei anticreştine, Sfântul Emilian a distrus idolii din templul cetăţii Durostor, iar pentru aceasta a fost supus la chinuri şi, în cele din urmă, aruncat în foc. După stingerea focului, trupul i-a fost găsit nears şi a fost îngropat în locul numit Gedina.

Marți, 19 iulie, începând cu ora 18.00, IPS Teodosie va oficia slujba Vecerniei și Litia la mănăstirea „Sfântul Ilie”, din apropierea localității Histria.

Miercuri, 20 iulie, de la ora 9.00, ierarhul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Ilie” din orașul Techirghiol.

Originar din cetatea Tesva, fiu al unui preot evreu, Sfântul Proroc Ilie este cunoscut datorită minunii legate de lipsa ploii. Cu 800 de ani înainte de Hristos, în Israel trăiau regele Ahab și Izabela, soţia sa, care l-a adus în Israel pe Baal, zeul căruia i se închinau cananeenii. Ilie l-a avertizat pe Ahab de idolatria în care căzuse poporul şi, văzând împietrirea regelui, i-a dat sentinţa: „în aceşti ani nu va mai fi nici rouă, nici ploaie”. Între timp, Sfântul Ilie a stat la pârâul Cherit, unde a fost hrănit de corbi, apoi în casa unei văduve din Sarepta, unde a înmulţit făina,  uleiul şi l-a înviat pe fiul gazdei. După trei ani a mers la regele Ahab şi l-a îndemnat să-i adune pe preoţii idolilor Baal şi Astertei pe muntele Carmel. Aici, Ilie a dovedit poporului neputinţa zeilor şi atotputernicia lui Dumnezeu. Preoţii lui Baal nu au putut aduce jertfă idolului lor, pe când, la rugăciunea lui Ilie, Dumnezeu a pogorât foc din cer și a fost mistuit jertfelnicul. La porunca lui Ilie preoţii lui Baal au fost ucişi şi a plouat.

Dumnezeu i se descoperă lui Ilie pe muntele Horeb, „într-o adiere de vânt lin”. Înainte de sfârşitul misiunii sale profetice, Sfântul Ilie l-a lăsat urmaş pe Elisei și s-a înălţat la cer într-un „car cu cai de foc”.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*