Primăria Ostrov asfaltează 22 de străzi din localitate. Primarul Niculae Dragomir: “Cu acest program finalizăm modernizarea străzilor din Ostrov, dar și alte 8 străzi din satul Almalău”

Primarul comunei Ostrov, Niculae Dragomir. FOTO CTnews.ro
Primarul comunei Ostrov, Niculae Dragomir. FOTO CTnews.ro

La final de an contorizăm momentele frumoase și lucrurile împlinite. Primăria Ostrov trage linie și numără proiectele realizate și dorințele care s-au transfrormat în realitate. A asfaltat străzi, a investit în calitatea apei, a băgat bani într-un nou cămin cultural și are o mapă plină cu proiecte pentru 2019.

Primarul Niculae Dragomir are toate motivele să fie bucuros însă chiar și așa regretă că unele lucruri nu i-au ieșit. L-am întrebat care îi sunt motivele de satisfacție, la sfârșit de an calendaristic.

“Proiectul “modernizare și asfaltare străzi” din Programul Național de Dezvoltare Rurală cuprinde 22 de străzi din Ostrov. Cu acest program finalizăm modernizarea și asfaltarea străzilor din Ostrov și alte 8 străzi pe care vrem să le modernizăm în satul vecin, Almalău. Nu am reușit să finalizăm proiectul cum ne-am fi dorit noi dar important este că l-am început și că se lucrează; sperăm că anul viitor se termină, conform contractului cu Ministerul Dezvoltării” spune primarul din Ostrov.

Modernizarea și asfaltarea străzilor din Ostrov nu înseamnă un simplu strat de bitum, cum și-ar închipui unii, la prima vedere. Înseamnă refacerea fundației drumului, excavarea în adâncime, pavarea cu piatră, costructia de șanțuri adiacente pentru preluarea apei de ploaie, podețe peste șanț acolo este cazul, iar la final, turnarea covorului asfaltic.

O muncă de 7 milioane de lei, bani pe care comuna Ostrov a reușit să-i atragă de la Guvern. Ostrov este o comună mare, cu 5 sate în subordine: Almalău, Bugeac, Galița, Gârlița și Esechioi, care împreună adună 5.000 de locuitori din care 3.000 doar în Ostrov. Ca să înțelegem dimensiunea comunei, trebuie spus că are 11 școli și grădinițe răspândite în toate localitățile componente.

“Am reușit și am asfaltat o porțiune din drumul de legătură între Ostrov și Esechioi care era foarte degradată pe 1,5 kilometri. Este foarte important acest drum pentru transportul elevilor la școala din Ostrov, pentru că avem copii pe care-i aducem din satele îndepărtate, la școala din Ostrov ori la cea din Galița.  Investiția a început pe la jumătatea anului și zilele acestea s-a terminat” spune cu satisfacție primarul Niculae Dragomir.

Drumul care scurtează transportul elevilor la școală este un drum comunal care face legătura Ostrovului cu Esechioi – unul dintre cele mai îndepărtate sate din comună. În afară rutei pe care primăria a asfaltat-o recent, mai există un singur drum ocolitor, care era foarte lung și foarte îndepărtat. Avea 25 de kilometri, iar copiii trebuiau să plece cu noaptea în cap de acasă ca să ajungă la timp la școală.

Acum, cu drumul scurt reparat cum trebuie, distanța s-a scurtat cu 16 kilometri. Este un avantaj clar și la consumul de combustibil al microbuzului școlar: dacă luăm în calcul că microbuzul face acest traseu de 3 ori pe zi, rezultă o economie de aproape 80 kilometri tradusă în litri de benzină importanți pentru economia bugetului local.

“Am început un alt obiectiv pe care ni l-am propus anul acesta: construcția unui cămin nou în satul Esechioi. Esechioi era singurul din cele 6 sate care nu avea cămin cultural. Valoarea investiției este de 14 miliarde de lei (vechi – n.n.) iar lucrarea e realizată 25-30%; sperăm că ne încadrăm în termenul contractual și pe la sfârșit de mai să fie gata cu totul. Am găsit și un constructor care este serios, iar banii vin de la bugetul local – cea mai mare parte. Sperăm și la un ajutor financiar din partea consiliului județean….” spune oftând, primarul din Ostrov.

Ostrov este una dintre puținele comune care și-a racordat toți locuitorii la rețeaua de apă potabilă. Fiecare sătean are apă la robinet, iar asta este un pas uriaș către civilizație. Primăria a platit foraje și aducțiuni, a instalat țevi de apă peste tot însă până anul acestea calitatea apei luată din stratul acvifer nu era așa cum trebuie. Analizele de laborator au arătat mereu concentratii mari de nitrați și de nitriți în apa potabilă, iar asta este o problemă de sănătate publică.

Nitrații și nitriții sunt produsul chimic cel mai frecvent folosit că îngrășământ și contaminează pânza freatică din cauza agriculturii intensive. Fertilizatorii agricoli, gunoiul de grajd, deversările de ape reziduale domestice, plantele și animalele în descompunere sunt principalele surse de nitrați și nitriți. Trebuia făcut ceva.

“Anul asta am achiziționat o instalație de denitrificare a apei potabile în satul Esechioi pentru că nitrații și nitriții depășeau valorile admise de normele sanitare și realizând această investiție de 120.000 lei am rezolvat o problemă mare a 350 de oameni care folosesc apa curentă din sat. Pentru anul viitor urmează să cumpărăm încă o instalație de denitrificare a apei potabile, de data asta pentru satul Bugeac. Satul nu e mare, nu sunt mulți localnici, dar asta nu contează: apa potabilă trebuie să fie de calitate bună explică primarul Niculae Dragomir.

Trăgând linie și făcând bilanțul, anul 2018 n-a fost deloc rău pentru administrația locală din Ostrov. Primarul își dorește multe și le-ar vrea pe toate rezolvate cât mai repede, de aceea nu pare foarte împăcat cu situația actuală. Deși a rezolvat multe dintre problemele comunității, spune că mai are câteva dorințe neîmplinite.

“Ce nu am reușit și îmi pare rău, de când sunt eu primar, să realizăm o sală de sport aici în Ostrov pentru că aici avem cei mai mulți copii și tineri din comună – peste 1000 de oameni până în 35 de ani – care ar putea să beneficieze de o astfel de investiție. Am făcut demersurile la Compania Națională de Investiții, am dus și documentele aferente, însă am primit doar promisiuni pe lista de așteptare. Nu abandonăm ideea, dar nici nu știu când se va face…” oftează Niculae Dragomir.

Localnicii din Ostrov au la dispoziție patru terenuri de sport cu material sintetic (tartan) unde elevii își desfășoară orele de educație fizică iar în weekend tinerii joacă fotbal, însă când vine iarna, ele devin impracticabile. O sală de sport acoperită și încălzită ar fi ideală pentru Ostrov. Însă primarul nu se lasă. Va bate la ușa guvernului până i se va deschide și investiția va fi pusă pe roate.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

1 Comment

  1. Foarte frumos din partea lui. Dar mi se pare anormal sa incepi din primavara sa asfaltezi o strada si sa o lasi asa, ca o groapa, cu borduri inalte si nu poti intra cu masina pe drum. Vorbesc de strada Margaritului. Iar bordurile blochează intrarea în curțile oamenilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*