Primăria Municipiului Medgidia organizează luni, 04 iulie 2016, de la ora 15:00 dezbaterea publică cu tema ”Prelungirea contractului de delegare privind activitățile de amenajare, întreținere și înfrumusețare spații verzi și reparații căi de transport nr. 2604/01.07.2011, către S.C. Apollo Ecoterm S.R.L”.
În conformitate cu prevederile Legii 52/2003 privind consultarea publică și transparența decizională, raportul Serviciului de Monitorizare Servicii Publice din cadrul Primăriei, cu privire la necesitatea delegării activităților de mai sus este în continuare publicat pe site-ul instituției –www.emedgidia.ro
Dezbaterea se va desfășura în Sala de Sedinţe a Consiliului Local Municipal Medgidia și este deschisă participării tuturor cetățenilor și oricăror grupuri interesate!
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Fumatul, consumul de alcool, stresul și stilul de viață dezorganizat la care tot mai multe persoane sunt expuse, reprezintă factori care trimit din ce în ce mai mulți tineri, persoane active, la cabinetele medicilor cardiologi. […]
Echipele Polaris M Holding acţionează încă din cursul nopții cu utilaje și forță umană pentru înlăturarea zăpezii și combaterea poleiului de pe străzile municipiului Constanta: 17 sărărițe, 22 de autospeciale cu lamă și 150 de […]
Polițiștii locali constănțeni au desfășurat, la sfârșitul săptămânii trecute, o serie de acțiuni pe raza Serviciului Ordine Publică Nord, care au avut ca scop eradicarea comerțului stradal neautorizat în zona piețelor Tomis III, Brotăcei, Cireșica […]
Be the first to comment