Primăria Cumpăna scoate la concurs postul de șef al Serviciului Poliție Locală

Poliția Locală Cumpăna FOTO Adrian Boioglu
Poliția Locală Cumpăna FOTO Adrian Boioglu

Primăria Comunei Cumpăna organizează concurs pentru ocuparea funcției publice de conducere vacante de șef al Serviciului Poliție Locală. Candidații interesați își pot depune dosarele în perioada 18 septembrie – 7 octombrie 2026, iar proba scrisă este programată pentru 19 octombrie.

Concursul vizează funcția publică de conducere de șef serviciu, clasa conducere, grad I. Proba scrisă va avea loc luni, 19 octombrie 2026, de la ora 13.00, la sediul Primăriei Cumpăna. Verificarea eligibilității candidaților se va realiza în maximum cinci zile lucrătoare de la expirarea termenului pentru depunerea dosarelor.

Pentru participarea la concurs sunt necesare studii universitare de licență absolvite cu diplomă și studii universitare de master în administrație publică, management sau în specialitatea studiilor necesare ocupării funcției ori o diplomă echivalentă, în condițiile legii. Domeniile de studiu acceptate includ, între altele, științele sociale, psihologia și științele comportamentale, sociologia, științele economice, științele comunicării, științele administrative, juridice, militare, informații și ordine publică și științele politice.

Candidații trebuie să aibă o vechime de minimum cinci ani în specialitatea studiilor și să dețină permis de conducere categoria B. Postul presupune un program de opt ore pe zi, respectiv 40 de ore pe săptămână.

Viitorul șef al Poliției Locale va organiza, planifica și conduce întreaga activitate a serviciului și va răspunde de pregătirea profesională a personalului din subordine. Printre atribuții se numără și informarea operativă a Consiliului Local, Poliției Române și Jandarmeriei Române în cazul unor evenimente deosebite, reprezentarea Poliției Locale în relația cu alte instituții, soluționarea operativă a sesizărilor cetățenilor și coordonarea evidenței și păstrării în siguranță a armamentului și muniției din dotare.

Șeful serviciului va răspunde, totodată, de monitorizarea sistemului de supraveghere video, va organiza controale tematice și inopinate asupra modului în care polițiștii locali își îndeplinesc atribuțiile și va coordona evaluarea periodică a personalului. În exercitarea atribuțiilor, acesta va putea emite decizii cu caracter obligatoriu pentru întregul personal din subordine.

Dosarul de concurs trebuie să cuprindă, între altele, formularul de înscriere, copia actului de identitate, documentele care atestă vechimea în muncă și în specialitatea studiilor, diplomele de studii, adeverința privind starea de sănătate, avizul psihologic și cazierul judiciar, precum și declarațiile prevăzute de legislație. Pentru funcția publică de conducere este necesară și copia diplomei de master.

Dosarul poate fi depus personal, transmis prin curier sau în format electronic, la adresa indicată de Primăria Cumpăna în anunțul de concurs publicat pe site-ul instituției. Documentele se depun în copie, iar originalele trebuie prezentate pentru certificarea conformității cel târziu la data interviului.

Pentru informații suplimentare, persoana de contact indicată în anunț este Iulia Smalberger, inspector, la numărul de telefon 0241 739 845 sau la adresa de e-mail resurseumane@primaria-cumpana.ro

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*