Primăria Cumpăna marchează pe data de 15 mai “Ziua Internaţională a Familiei”

Comuna Cumpana. FOTO Catalin Schipor

Primăria şi Consiliul Local al Comunei Cumpăna, organizează pe 15 mai, la Casa de Cultură din localitate, „Ziua Internaţională a Familiei”.  

Data de 15 mai a fost declarată ca „Zi Internaţională a Familiei” de către Adunarea Generală a ONU, la 20 septembrie 1993, în vederea sensibilizării privind importanţa instituţiei familiei, promovării cunoştinţelor despre tendinţele socio-economice şi demografice care afectează familia şi stimulării răspunsurilor la provocările cu care se confruntă astăzi familia contemporană. Familia este înţeleasă drept cea mai însemnată uniune socială de care depind dezvoltarea, stabilitatea şi, mai ales, existenţa întregii societăţi.

Conform tradiţiei, la această dată, vor fi celebrate familiile căsătorite în comuna Cumpăna, care în acest an aniversează ,,Nunta de aur” – 50 de ani de căsătorie.

De asemenea, vor fi invitate familiile întemeiate în luna mai şi viitoarele cupluri care, tot în această lună, îşi vor uni destinele prin încheierea căsătoriei.

Familiile sărbătorite vor primi în dar spectacolul „E vremea să ne întâlnim”, avându-i ca protagonişti pe îndrăgiţii actori – Vasile Muraru şi Valentina Fătu, cunoscuţii interpreţi – Gabriel Dorobanţu, Daniela Tănase, precum şi diplome, flori, daruri simbolice.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*