Primăria Constanța vrea să facă pace cu iubitorii animalelor fără stăpân. Va avea un serviciu propriu de ecarisaj, de condiție decentă

Adăpostul pentru câini a fost renovat. FOTO Primăria Constanța

Lucrările la adăpostul pentru câinii fără stăpân situat pe strada Vârful cu Dor nr.5 se apropie de final. Locul a fost complet renovat, oferă condiții decente de cazare pentru animale și, în primul rând, respectă normele sanitar-veterinare impuse de legislația specifică.

Adăpostul beneficiază de cabinet medical dotat cu aparatură performantă, unde câinii vor fi îngrijiți, vaccinați și sterilizați.

”Serviciul va fi operațional în curând. Este pentru prima dată când noi avem serviciu propriu. Ce mă interesează cel mai mult este modul în care se face capturarea, sterilizarea, aplicarea de tratamente și păstrarea câinilor conform termenelor legale. Noi încercăm să luăm câinii de pe domeniul public, să îi ingrijim și să îi supunem procedurilor de adopție. Veți vedea că ceea ce facem noi este sănătos, este transparent și este în respect față de aceste suflete”, a declarat primarul municipiului Constanța, domnul Decebal Făgădău.

Câinii capturaţi şi înregistraţi în evidenţele adăposturilor pot fi revendicaţi sau adoptaţi gratuit. Încredinţarea câinilor se face numai după ce au fost consultaţi de către medicul veterinar, deparazitaţi, vaccinaţi antirabic, sterilizaţi şi identificaţi prin microcipare.

Iubitorii de animale, care și-au asumat răspunderea îngrijirii unui câine preluat de la padoc, nu trebuie să lase câinii liberi, din nou, pe străzi. Ei au obligația să-i îngrijească și să respecte normele legale. În caz contrar, persoanele fizice sau juridice în culpă vor primi sancțiuni contravenționale conform Ordonanței de urgență nr.155 din 21 noiembrie 2001.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*