Primăria Constanța începe ridicarea mașinilor abandonate, cu sau fără proprietari identificați

Poliția Locală lucrează la identificarea mașinilor abandonate pe raza municipiului. FOTO Poliția Locală Constanța

Primăria municipiului Constanța aduce la cunoștința constănțenilor că, în perioada următoare, vor fi ridicate, inventariate și depozitate un număr de 48 de autovehicule identificate ca fiind abandonate pe domeniul public sau privat al municipiului Constanța.

Acțiunea se va derula conform prevederilor art. 3 alin. 3 și art 4 alin 2 din Legea nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale, cu modificările ulterioare, a art. 7 din H.G. nr. 156/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 421/2002 cu modificărilor ulterioare.

Dacă în termenul legal proprietarii mașinilor vizate de acțiunea Primăriei Constanța nu și le ridică sau muta, acestea vor fi luate de autorități. În cazul în care vor fi revendicate după acțiunea de ridicare, proprietarii vor trebui sa achite taxa de ridicare și o amenda cuprinsă între 1.000  si 2.000 de lei.

Mai jos sunt listele cu autovehiculelor identificate ca fiind abandonate sau fără stăpân pe domeniul public sau privat al municipiului Constanța.

Nr.

Crt

Proprietar/Deținător legalLocația/Nr./Strada

identificare vehicul

Marca/TipCuloareaNr.  de înmatriculareCategorie
1S.C. CONTI MODE S.R.L.ALEEA CRIZANTEMELOR NR. 4DAEWOO ESPEROALBASTRĂCT 04 ZTHAUTOVEHICUL
 2S.C. ALUCON INVEST S.R.L.STR. OITUZ NR. 12DACIAVERDECT 19 ATAAUTOVEHICUL
3S.C. LOGIC ACCES S.R.L.BD. TOMIS NR. 301DAEWOO CIELOALBĂCT 41 ACSAUTOVEHICUL
4CIOBANU BENONI SAMIRSTR. SMÂRDAN NR. 2DACIACREMCT 04 DTIAUTOVEHICUL
5VISINESCU MARIABD. AUREL VLAICU/ OMWMERCEDESVIOLETCT 55 COKAUTOVEHICUL
6IVASCENCU NATALIAALEEA GAROFIȚEI NR. 32DAEWOO CIELOALBASTRĂTL 10 NATAUTOVEHICUL
7STROESCU FLORENTINAALEEA BERZEI NR. 6OPELALBASTRĂCT 19 SBYAUTOVEHICUL
8S.C. DUNAREA LEASING S.AALEEA DALIEI/BISERICĂDAEWOO MATIZGRICT 08 CSTAUTOVEHICUL
9PETRACHE FLORIN SILVIUBD. AUREL VLAICU/CAMPUSOPELGRI-MOVCT 84 SNEAUTOVEHICUL
10S.C. PROD COM. SERV CONSTANTA S.R.L.ALEEA STÂNJENEILOR NR. 3DACIAALBĂCT 05 JKIAUTOVEHICUL
11S.C. APAN S.R.L.BD. 1 MAI/FARAUDIALBĂBR 072700AUTOVEHICUL
12MAXIM IOAN MARIANSTR. CIȘMELEIFIATROȘIECT 81 MRMAUTOVEHICUL

ANEXA 2

Nr.

Crt

Proprietar/Deținător legalLocația/Nr./Strada

identificare vehicul

MarcaCategorieCuloareaNr. de înmatriculare
1NECUNOSCUTBD. FERDINAND NR. 106RENAULTAUTOVEHICULNEAGRĂFĂRĂ NR. DE ÎNMATRICULARE
2NECUNOSCUTSTR. OLTENIEI NR. 36ROVERAUTOVEHICULGRIFĂRĂ NR. DE ÎNMATRICULARE
3NECUNOSCUTSTR. SEMĂNĂTORULUI NR. 17RENAULTAUTOVEHICULNEAGRĂFĂRĂ NR. DE ÎNMATRICULARE
4NECUNOSCUTSTR. PRIETENIEI NR. 10PEUGEOTAUTOVEHICULGALBENĂFĂRĂ NR. DE ÎNMATRICULARE
5NECUNOSCUTPARCARE POARTA 1DAEWOO MATIZAUTOVEHICULGRIFĂRĂ NR. DE ÎNMATRICULARE
6NECUNOSCUTSTR. 1 DECEMBRIE/ BL. 56OPELAUTOVEHICULBEJTX 4904 XB
7NECUNOSCUTALEEA ARCAȘULUI/ BL. FDIVOLKSWAGENAUTOVEHICULNEAGRĂTX 3230 MX
8NECUNOSCUTALEEA BERZEI NR. 6FORDAUTOVEHICULROȘIETX 1940 XK
9NECUNOSCUTSTR. MIHAIL JORA/BISERICĂAUTOAUTOVEHICULNEAGRĂTX 2916 KX
10NECUNOSCUTSTR. MARINARILOR/ POARTA 1OPELAUTOVEHICULALBĂFĂRĂ NR. DE ÎNMATRICULARE
11NECUNOSCUTBD. AUREL VLAICU/CAMPUSRENAULTAUTOVEHICULBEJDA 045 HC
12NECUNOSCUTBD. MARINARILOR/ POARTA 1FORDAUTOVEHICULGRIFĂRĂ NR. DE ÎNMATRICULARE
13NECUNOSCUTSTR. REVOLUȚIEI NR. 10FIATAUTOVEHICULGRI VS 6177
14NECUNOSCUTSTR. CISMELEI/ BISERICĂMERCEDESAUTOVEHICULNEAGRĂTX 6154 XK
15NECUNOSCUTALEEA BRÂNDUȘELOR NR. 2FORDAUTOVEHICULALBASTRĂTX 9293 XA

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

1 Trackback / Pingback

  1. FOTO VIDEO Polițiștii locali constănțeni au început ridicarea autoturismelor abandonate pe raza municipiului | Constanța NEWS

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*