Primăria Constanța a invalidat aproximativ 6.000 de semnături – 1/3 din totalul celor strânse în cadrul campaniei „Fără penali în funcții publice”.

Probleme cu validarea semnăturilor de pe listele #farapenali

Primăria Municipiului Constanța a invalidat un număr de aproximativ 6.000 de semnături acordate în cadrul campaniei „Fără penali în funcții publice”.

În data de 24 august, Direcția Locală de Evidență Persoane a primit 18.990 de semnături pentru atestarea calităţii de cetăţean cu drept de vot şi a domiciliului susţinătorilor inițiativei „Fără Penali în funcții publice”.

Conform Legii 189/1999 privind exercitarea inițiativei legislative de către cetățeni, atestarea calității de cetățean cu drept de vot și a domiciliului susținătorilor se face prin verificarea listei de susținători. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 5 din Legea nr. 189/1999 au fost atestate 12.715 persoane, restul de 6.275 de semnături fiind invalidate din următoarele motive:
– nume și prenume eronate sau incomplete;
– adresa de domiciliu/reședința incompletă sau persoane cu domiciliul în altă localitate;
– cod numeric personal incomplet sau eronat;
– seria și numărul actelor de identitate eronate sau expirate anterior datei listei.

“Precizăm că atestarea semnăturilor a fost realizată de către funcționarii publici din cadrul Primăriei Municipiului Constanța cu bună credință şi responsabilitate, în conformitate cu prevederile legale”, au transmis reprezentanții Primăriei Constanța

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*