Șeful PSD Constanța neagă orice implicare a sa în campania electorală care urmează în calitate de candidat. Într-un comunicat transmis redacției, Felix Stroe menționează că nu a revenit asupra deciziei sale de a fi prezent pe buletinele de vor în calitate de primar, viceprimar, consilier local sau județean.
“Așa cum am mai spus, declar ferm că nu voi candida pentru nicio funcție electivă. Decizia este una irevocabilă.”, a declarat Felix Stroe.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
În contextul avertizării meteorologice, emise de ANM pentru perioada 26 ianuarie, ora 23:00 – 27 ianuarie, ora 23:00, vizând ninsori însemnate cantitativ în jumătatea de sud-est și viscolite în Dobrogea, estul Munteniei și sud-estul Moldovei, […]
Având în vedere că în municipiul Constanța a continuat să ningă în timpul nopții, utilajele de deszăpezire au acționat permanent pentru ca dimineață arterele rutiere să fie curate și să se poată circula în condiții […]
Noaptea Muzeelor este un eveniment de succes inițiat de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa şi aflat deja la a opta ediţie, ce se desfășoară în toate țările din Europa, în seara de 19 mai. […]
Be the first to comment