Polițiștii constănțeni pregătiți pentru sărbătoarea Floriilor

Filtru de poliție rutieră. FOTO arhivă
Filtru de poliție rutieră. FOTO arhivă

Aproximativ 300 de poliţişti din cadrul I.P.J. Constanța se vor afla în stradă, de Sărbătoarea Floriilor, în vederea preîntâmpinării producerii oricăror evenimente negative şi pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică.

Pentru aplicarea Planului de măsuri pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică premergător și pe timpul Sărbătorii de Florii, aproximativ 300 de polițiști din cadrul I.P.J. Constanța vor fi permanent la datorie.

Polițiștii constănțeni vor derula acțiuni pentru protejarea populației împotriva actelor de comerț ilicit, în special cu produse alimentare și mărfuri contrafăcute sau falsificate, împreună cu reprezentați ai instituțiilor statului cu atribuții în domeniu.

Astfel, poliţiştii de la ordine publică, structurile de poliţie rutieră, polițiștii de investigații criminale, proximitate, echipele de cercetare la fața locului (criminalistică), acțiuni speciale, de la arme sau investigarea fraudelor se vor afla în stradă, în vederea asigurării unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, precum şi în cadrul dispozitivelor suplimentare instituite în zona lăcaşelor de cult sau de desfăşurare a manifestărilor publice circumscrise acestei sărbători.

Poliţiştii constănțeni vor acţiona în proximitatea bisericilor, activitățile urmând a fi desfăşurate în sistem integrat, împreună cu toate instituțiile M.A.I. cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice.

Pe drumurile publice, pe principalele artere din zonele turistice, pe traseele de acces către aceste zone, precum şi în zona lăcaşelor de cult, poliţiştii de la rutieră vor acţiona pentru menţinerea fluenţei şi prevenirea producerii unor evenimente grave, în general a celor generate de excesul de viteză și conducerea autovehiculelor sub influența băuturilor alcoolice.

Asigurăm cetățenii județului Constanța de prezența permanentă și disponibilitatea profesională a polițiștilor pentru asigurarea unor sărbători într-un climat de siguranță cât mai ridicat, au transmis reprezentanții IPJ Constanța.

Acțiunile polițiștilor constănțeni vor continua pe întreaga perioadă a Sărbătorilor de Florii și de Paște.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*