În cadrul campaniei „Luna sădirii arborilor“, Primăria comunei Cumpănă, în parteneriat cu Clubul Rotary Pontus Euxinus Constanța, va desfășura duminică, 22 aprilie, o acțiune de plantare de puieți de pomi.
Este vorba de 10.000 puieți salcâmi ce vor fi plantați în ziua de 22 aprilie, începând cu ora 9.00, pe malul stâng al Canalului Dunăre Marea Neagră. Salcâmii ce se vor plantă au fost procurați prin grijă administrației publice locale a comunei Cumpănă, cu sprijinul Direcției Silvice Constanța.
La această acțiune vor participă voluntari din cadrul diverselor instituții constănțene, ONG-uri, agenți economici, dar și elevi ai Liceului Tehnologic Nicolae Dumitrescu din Cumpănă.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
O ședință extraordinară a Consiliului Local Municipal Constanța va avea loc pe data de 26 noiembrie, de la ora 11, pe ordinea de zi aflându-se un singur proiect de hotărâre. Este vorba de proiectul de […]
Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a fost invitată la emisiunea CTnews TV și a abordat mai multe subiecte de actualitate. Mariana Gâju a explicat care este secretul pentru care comuna Cumpăna nu este carantinată, având […]
Doi bărbați din Constanța au fost arestați preventiv, pentru 30 de zile, sub acuzația de trafic de droguri de risc și mare risc, la percheziții oamenii legii descoperind în locuințele acestora peste 3,5 kilograme de […]
Be the first to comment