Piața Gorbaciov atrage tot felul de vânzători dubioși, iar aceștia la rândul lor atrag jandarmii

Marfă contrafăcută confiscată de către jandarmi. FOTO GJM Tomis

În cursul zilei de duminică 28 octombrie, în jurul orei 12.30, un echipaj de jandarmerie din cadrul Grupării Mobile Constanţa, a surprins în apropierea Pieţei Gorbaciov, o persoană care doreau să vândă personelor din zonă, pește.

În cele două cutii de plastic puse direct pe asfalt se aflau 37,5 kilograme de peşte din specia caras, fără documente de provenienţă a mărfii şi nici autorizaţie de comercializare.

Celui în cauză i-a fost ridicată, în vederea confiscării, cantitatea de peşte care ulterior a fost predată unei societăţi autorizate, în vederea distrugerii.

Au fost întocmite actele de constatare pentru deţinerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peştelui, icrelor şi produselor din peşte, conform OUG 23/ 2008. Actele de constatare urmează a fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.

În aceeași zonă, după aproximativ 10 minute, au surprins două persoane în timp ce comercializau fără a îndeplini condiţiile prevăzute de lege, 69 articole de încălțăminte și îmbrăcăminte sport, susceptibile de a fi contrafăcute.

Luate la întrebări, nu au putut prezenta documente de provenienţă a mărfii. În plus, nu deţineau nici autorizaţie de comercializare a bunurilor. Prin urmare, jandarmii le-au întocmit actele de constatare pentru fapta de punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată. Bunurile oprite de la comercializare (articole de încălțăminte și îmbrăcăminte -treninguri, pantaloni scurţi sport) au fost indisponibilizate, în vederea confiscării.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*