Persoanele fizice primesc deciziile de impunere emise de SPIT Constanța

Sediul SPIT Constanța, Agenția 6
Sediul SPIT Constanța, Agenția 6

Serviciul Public de Impozite şi Taxe Constanţa informează persoanele fizice că a început distribuirea deciziilor de impunere ce conțin cuantumul impozitelor şi taxelor locale datorate în anul 2018.

Anul acesta au fost tipărite aproximativ 160.000 decizii pentru persoanele fizice, din care 86% sunt pentru cei care au de achitat doar obligaţiile fiscale pentru anul 2018, iar 14% sunt pentru cei care au de achitat şi debitele restante cu accesoriile aferente.

Deciziile de impunere sunt emise în baza declarațiilor fiscale depuse de contribuabili, reprezentând și înștiințări de plată, în conformitate cu prevederile art. 95 alin. (6) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Documentele se comunică cetățenilor la domiciliul fiscal prin poștă cu confirmare de primire. În cazul în care acest lucru nu este posibil, cetățenii vor regăsi plicurile în cutiile poștale, procedura legală de comunicare a acestora realizându-se prin publicitate, prin afișarea unui anunț la sediul SPIT și pe pagina instituției www.spit-ct.ro.

Anunțul se menține afișat cel puțin 60 de zile de la data publicării și se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afișării, potrivit art. 47 din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Instituția recomandă contribuabililor să nu ia în considerare deciziile de impunere dacă, la data primirii, sumele ce fac obiectul acestora sunt achitate.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*