O șoferiță a vrut să își salveze soțul beat și fără permis care a provocat un accident rutier și a luat vina asupra ei. Polițiștii constănțeni le-au întocmit la amândoi dosare penale

Șoferul a fost arestat preventiv. FOTO IPJ Constanța

În seara de 5 ianuarie, în jurul orei 19.30, un bărbat de 35 de ani a condus un autoturism pe bulevardul I.C. Brătianu din municipiul Constanța, iar ajungând la sensul giratoriu de la intersecția cu strada Dezrobirii a provocat un accident rutier soldat cu pagube materiale.

Cu ocazia audierilor, bărbatul a declarat în mod neadevărat faptul ca la volanul autoturismului se afla soția sa, în vârstă de 30 de ani, aspecte susținute și de către femeie.

În urma cercetărilor, polițiștii rutieri constănțeni au descoperit faptul că bărbatul avea o alcoolemie de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat (1,60 mg/l în sânge) și avea exercițiul dreptului de a conduce suspendat pentru săvârșirea unei fapte de aceeași natură în noiembrie 2018, pe raza județului Tulcea.

Cercetările au continuat pentru conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată și conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică peste 0,80 mg/l alcool pur în sânge, față de bărbat, respectiv mărturie mincinoasă și încredințarea unui vehicul pentru conducerea pe drumurile publice a unei persoane despre care știe ca are suspendată exercitarea dreptului de a conduce și ca se afla sub influenta alcoolului, fata de femeie.

La data de 6 ianuarie, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au dispus reținerea pe o durată de 24 de ore a bărbatului, iar la data de 7 ianuarie, față de acesta, Parchetul Judecătoriei Constanța a luat măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*