Nouă proiecte de hotărâre, aprobate în ședința ordinară a Consiliului Local Municipal Medgidia a lunii iunie

Vot în ședința de Consiliu Local Medgidia. FOTO Primăria Medgidia
Vot în ședința de Consiliu Local Medgidia. FOTO Primăria Medgidia

Joi, 27 iunie 2019, în sala de ședințe a Primăriei Municipiului Medgidia a avut loc ședința ordinară a Consiliului Local Municipal. Pe ordinea de zi au fost înscrise 9 proiecte de hotărâre, care au fost aprobate în unanimitate de cei 17 consilieri prezenți în sală.

La primul punct s-a aprobat ,,Rectificarea listei de investiții a municipiului Medgdia, pe anul 2019”, în vederea achiziționării unui imobil teren în suprafață de 12.981 mp, cu acces în strada Independenței, în scopul îmbunătățirii factorilor de mediu și a calității vieții prin protejarea spațiilor verzi și a creșterii standardelor de viață, prin amenajarea unui parc public. Datorită faptului că în zona de Nord sunt foarte multe blocuri de locuințe iar spațiul verde este deficitar, este necesară menținerea unui echilibru între dezvoltarea urbană și asigurarea necesarului de spații verzi. În acest sens, la punctul următor, a fost aprobat proiectul de hotărâre privind ,,Mandatarea primarului municipiului Medgidia să semneze în formă autentică contractul de vânzare-cumpărare a terenului amplasat în intravilanul municipiului Medgidia, str. Independenței, nr.12, județul Constanța, zona Preuzinală, în suprafață de 12.981 mp, având nr. cadastral 102345”.

Un alt proiect a fost ,,Constituirea unui drept de superficie asupra terenului în suprafață de 7448 mp situat în municipiul Medgidia, str. Peșterii, nr.60, județul Constanța identificat cadastral sub nr. 109040”, în favoarea Asociației Zekat-Asociația Cultului Musulman din Medgidia în vederea construirii unui complex de servicii sociale. Acest lucru este necesar dat fiind faptul că în zona de Est sunt multe persoane care aparțin minorităților etnice cu risc de marginalizare socială, familii cu un nivel socio-economic și educațional scăzut.

În ședința de joi s-a aprobat ,,Repartizarea unei unități locative situată în bloc ANL”, primului solicitant de pe ordinea de priorități precum și ,,Desemnarea domnului consilier local Scabatura Adrian Denis în Consiliul de Administraţie al unor unităţi de învăţământ preuniversitar de pe raza teritorială a Municipiului Medgidia”.

Referitor la dezvoltarea și modernizarea unitărților de învățământ, consilierii locali au aprobat proiectele care vizau: ,,Reactualizarea devizului general, a indicatorilor tehnico-economici și asigurarea cofinanțării de la bugetul local pentru obiectivele de investiție ”Reabilitarea, modernizarea și dotarea Grădiniței Ion Creangă din municipiul Medgidia, județul Constanța” – faza PT și ”Reabilitarea, modernizarea și dotarea Colegiului Național Kemal Ataturk din municipiul Medgidia, județul Constanța” – faza PT”. Proiectele fac parte din Programul Național de Dezvoltare Locală, subprogramul ,,Regenerarea urbană a municipiilor și orașelor”.

La ultimul punct a fost aprobată ,,Rectificarea bugetului de venturi și cheltuieli al Spitalului Municipal Medgidia, pentru anul 2019”.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*