Concurs de bandă desenată la Constanța. Copiii trebuie să-și imagineze “Ce face Moș Crăciun în vacanță”

Concurs de bandă desenată la Constanța
Concurs de bandă desenată la Constanța. FOTO Arhivă

V-aţi întrebat vreodată ce face Moş Crăciun în vacanţă? Aceasta a fost, în acest an, tema concursului judeţean de creaţie de bandă desenată „BD Noël-BD Santa“, concurs ajuns la a III-a ediție.

Competiția a fost inițiată de către Şcoala Gimnazială 33 „Anghel Saligny“ şi Liceul Teoretic „Decebal“ din Constanţa. Concursul a ajuns anul acesta la ediția cu numărul trei și s-au înscris elevi de gimnaziu şi liceu din tot judeţul.

Cele peste 200 de lucrări în limba franceză sau engleză înscrise în concurs urmează a fi jurizate, iar premierea va avea loc sâmbătă, 15 decembrie, la ora 12.00, la Biblioteca Judeţeană „Ioan N. Roman” din municipiul Constanța.

Expoziţia cu cele mai reuşite creaţii ale concursului va putea fi admirată în holul Bibliotecii până pe 15 ianuarie.

„Sperăm ca acest concurs să devină o tradiţie, cu timpul. Avem toate şansele, cred eu, deoarece organizatorii sunt la fel de entuziasmaţi ca și participanţii. Aşteptăm, de fiecare dată, cu nerăbdare, să primim benzile desenate ale concurenţilor şi apreciem foarte mult creativitatea, sensibilitatea şi originalitatea lucrărilor. Abordând această temă, copiii s-au aventurat în lumea fanteziei şi l-au pus pe Moş Crăciun în diferite ipostaze. Odihnindu-se în peisaje exotice sau castele autohtone, călătorind pe Marte sau înotând în mare, Moşul a fost răsfăţat de micii creatori de bandă desenată şi recompensat pentru generozitatea sa celebră. Călătoriile sale au fost, uneori, asemănătoare celor ale oamenilor obişnuiţi sau alteori, fantastice, ca ale unui supererou“ a declarat profesorul Cristina Chilianu, coordonator al proiectului.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*