Moarte suspectă în incinta fostului Complex Sportiv Badea Cârțan – un bărbat a fost găsit decedat într-un bazin

Cadavrul a fost descoperit întâmplător. FOTO SAJ Constanța

Joi seară, în jurul orei 22.00 o persoană care trecea prin incinta Complexului Sportiv Badea Cârțan, a observat trupul unui bărbat în apa strânsă într-un fost bazin de înot. A sunat la 112, iar la fața locului s-au deplasat echipaje medicale, poliție și pompierii pentru a recupera cadavrul. 

Cadavrul a fost scos pe mal de către pompieri, iar echipajul Serviciului de Ambulanță a constatat decesul. Potrivit reprezentanților IPJ Constanța, este vorba de unbărbat. Din primele cercetări, pe trupul și membrele bărbatului nu au fost găsite urme de violența. Cadavrul a fost transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei, urmând ca medicul legist să se pronunțe asupra cauzelor morții.

Polițiștii nu au reușit să stabilească identitatea persoanei în cauză deoarece nu a fost găsit niciun document de identitate asupra sa, iar trăsăturile feței sunt afectate de timpul stat în apă.

UPDATE:

Cadavrul descoperit În bazinul de înot de pe raza Secției 2 Poliție a fost identificat în persoana unui bărbat, în vârstă de 51 de ani, domiciliat pe raza județului Vaslui. Acesta figurează ca fiind fără ocupație în baza de date a poliției.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*