Minoră trasă în țeapă la Constanța. Fata a scăpat, ca prin minune, cu viață după ce a fost străpunsă de un fier din gardul școlii

Pacienta a fost transportată cu tot cu gard la spital. FOTO SAJ Constanța

O joacă de adolescenți a fost la un pas de a se transforma într-o tragedie. Un grup de copii au sărit un gard, dar o fată s-a dezechilibrat, iar o țepușa i-a străpuns brațul. 

Accidentul s-a produs la Școala nr. 18 din municipiul Constanța, pe strada Ion Ursu nr. 18. Se pare că un grup de copii au sărit gardul școlii, au traversat curtea și apoi au sărit gardul prin colțul opus. Unul dintre copii, o minoră de 13 ani a căzut, iar o țepușă din gard i-a străpuns antebrațul stâng, dintr-o parte în cealaltă.

Amicii săi au sunat la 112, iar la locul evenimentului au fost trimiși pompierii ISU Dobrogea de la Detașamentul Port cu o autospeciala de stingere cu modul de descarcerare și cu mijloacele specifice încearcă deblocarea acesteia. În sprijin, s-a trimis și un echipaj medical SAJ.

Pentru că extragerea brațului din țepușă nu se putea face pe loc, pompierii au fost nevoiți să taie gardul. Pacienta a fost transportată cu tot cu bucata de gard la Spitalul Județean Constanța pentru îngrijiri medicale.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*