Minor de 16 ani, amendat cu 1500 de lei după ce a tulburat liniștea publică în Mamaia

Mașină de Poliție. FOTO Arhiva CTnews

Un minor în vârstă de 16 ani a primit o amendă în valoare de 1500 de lei după ce a tulburat ordinea și liniștea publică pe o stradă din Mamaia.

Potrivit IPJ Constanța, astăzi, 26 iulie, în jurul orei 14.00, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția de Poliție Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană tulbură ordinea și liniștea publică, pe aleea Siracuza din municipiul Constanța

„Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat un minor, de 16 ani, care ar fi avut un conflict verbal cu alți doi prieteni de-ai săi, de asemenea minori.

Întrucât tânărul a manifestat un comportament agresiv, recalcitrant și a refuzat să dea curs solicitărilor legale formulate de către forțele de ordine, necooperând cu acestea, a fost imobilizat în conformitate cu prevederile legale și condus la sediul poliției” – IPJ Constanța.

Minorul a fost sancționat contravențional potrivit Legii 61/1991 cu amendă în valoare de 1500 de lei.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*