Militarii americani vin să planteze pomi la Peștera. Acțiunea “Plantăm fapte bune” reunește peste 500 de voluntari

Plantare copaci. FOTO plantabillion.org
Plantare copaci. FOTO plantabillion.org

Un milion de copaci într-o singură zi! Acesta este scopul declarat al celor care s-au înscris în programul “Plantăm Fapte Bune”. Sunt 15 localități din România unde administrațiile locale au pus la dispoziție terenuri care urmează să fie împădurite.

Comuna constănțeană Peștera vine însă cu ceva în plus: cei mai mulți copaci plantați într-o singură zonă, iar din cei 500 de voluntari 100 sunt militari americani de la baza Mihail Kogălniceanu și 40 sunt studenți străini.

Primarul Valentin Vrabie spune că a pregătit o fâșie de teren pe marginea drumul Medgidia – Peștera. Zona va fi înțesată cu glădiță, un arbore tocmai bun pentru a se transforma într-o parapet natural împotriva zăpezilor. Drumul județean este unul dintre cele care se închide iarna din cauza troienelor, iar ambulanțele și mașinile de pompieri au probleme în a ajunge la pacienți sau gospodăriile în flăcări.

Administrația locală a arat terenul și a trasat zonele de plantare așa că voluntarii vor avea munca mult mai ușoară. În plus, la Peștera se anunță 19 grade celsius – o temperatură excelentă pentru mijlocul lunii noiembrie.

Acțiunea “Plantăm Fapte Bune” îi scoate la muncă și pe localnici. Toți cei care vor planta copacii între orele 10.00 și 14.00 vor fi invitații Primăriei la o masă specială.

Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor este partenerul instituţional al acestui demers amplu, prin puieții ce vor fi plantaţi pe terenuri publice neproductive. Aceștia vor fi îngrijiţi pe o perioadă mai mulți ani, până la atingerea maturității. R.N.P. – ROMSILVA furnizează gratuit puieții necesari împăduririi și asistență de specialitate pe plantațiile oficiale ale proiectului.
Acţiunea este inițiată de Asociația EcoAssist din București, alături de 5 organizații non-guvernamentale de protecția mediului.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*