În timp ce zeci de mii de tineri s-au bucurat de concertele și atmosfera de la Beach, Please! 2026, desfășurat în perioada 8–12 iulie, la Costinești, o altă echipă a lucrat neîntrerupt pentru ca festivalul să se desfășoare în condiții cât mai bune: angajații Polaris M Holding.
Operatorul de salubrizare a fost implicat pe toată durata evenimentului în colectarea deșeurilor generate de participanți, intervenind constant pentru menținerea curățeniei în perimetrul festivalului.
Potrivit reprezentanților companiei, activitatea din teren presupune o mobilizare continuă și o bună coordonare, astfel încât spațiile intens circulate să fie igienizate și deșeurile să fie colectate pe măsură ce sunt generate.
„În spatele unui festival de amploare, curățenia înseamnă organizare, mobilizare și responsabilitate. În cadrul Beach, Please!, echipele Polaris sunt implicate activ în colectarea deșeurilor generate pe durata evenimentului, contribuind constant la menținerea unui spațiu cât mai curat și bine gestionat pentru participanți”, au transmis reprezentanții Polaris M Holding.
Compania subliniază că, în timp ce scena și concertele atrag atenția publicului, echipele de salubrizare își desfășoară activitatea într-un ritm susținut, intervenind ori de câte ori este nevoie pentru colectarea deșeurilor și menținerea unui mediu curat.
Reprezentanții Polaris consideră că fiecare intervenție face parte dintr-o responsabilitate mai amplă față de comunitate și față de spațiile în care au loc evenimente de mare amploare.
„Este o muncă desfășurată într-un ritm intens, care presupune coordonare, efort și o prezență constantă în teren. Pentru echipa Polaris, fiecare intervenție reprezintă parte dintr-o responsabilitate mai amplă: grija față de spațiul în care oamenii se întâlnesc, se bucură și creează amintiri”, au mai transmis reprezentanții companiei.
Beach, Please! este unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică din România, ce reunește, anual, la Costinești zeci de mii de participanți. Dincolo de spectacole și atmosfera de festival, gestionarea eficientă a deșeurilor și menținerea curățeniei reprezintă un element esențial pentru buna desfășurare a unui eveniment de asemenea amploare.

Be the first to comment