Midia Marine Terminal, noi informații despre stadiul operațiunilor de ranfluare a remorcherului scufundat

Marea Neagră. FOTO Pixabay.com

Midia Marine Terminal a transmis noi informații despre stadiul operațiunilor de ranfluare a remorcherului scufundat.

„ARAS Salvage, contractorul responsabil de operațiunea de ranfluare, a anunțat amânarea pentru săptămâna viitoare a etapelor finale ale recuperării remorcherului, în acord cu stadiul lucrărilor și cu condițiile meteorologice prognozate pentru acest sfârșit de săptămână.

Conform planificării stabilite și actualizate recent de contractor, operațiunile vor continua să se desfășoare în două etape distincte, respectiv etapa subacvatică și etapa de suprafață. Acesta este responsabil în mod direct de întreaga acțiune de ranfluare a remorcherului, asumându-și integral coordonarea, execuția lucrărilor și calendarul de implementare.

Etapa subacvatică constă în finalizarea lucrărilor de pregătire pentru ranfluare, inclusiv instalarea lanțurilor de ridicare, repoziționarea navei și eliberarea acesteia din sedimentul marin, iar etapa de suprafață include ridicarea propriu-zisă a remorcherului, asigurarea flotabilității, evacuarea controlată a apei din interiorul navei și transferul acesteia către portul Midia, în vederea acostării în condiții de siguranță.

Potrivit ARAS Salvage, sunt în curs de finalizare activitățile subacvatice de pregătire pentru ridicarea remorcherului, respectiv instalarea tuturor lanțurilor de ridicare, care vor contribui la degajarea și eliberarea acestuia din mâlul de pe fundul mării, precum și repoziționarea acestuia. Castelul navei va fi securizat și sigilat pentru a permite efectuarea cercetărilor și analizelor detaliate necesare în cadrul investigațiilor legale și tehnice care vor continua după aducerea remorcherului la cheu” – Midia Marine Terminal.

MMT comunică familiilor și autorităților estimările de timp furnizate de contractorul operațiunii, ARAS Salvage. Aceste estimări au caracter orientativ și depind de evoluția operațiunilor aflate în desfășurare, condițiile meteorologice și confirmarea îndeplinirii tuturor condițiilor de siguranță necesare pentru fiecare etapă a intervenției. Toți pașii intervenției sunt monitorizați și analizați de autoritățile competente.

MMT se află în dialog permanent cu autoritățile implicate în această operațiune, facilitând totodată comunicarea dintre acestea și contractorul ARAS Salvage.

La bordul remorcherului scufundat în luna martie se aflau cinci persoane, două dintre acestea au murit, iar trei sunt date dispărute.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*