O ceartă într-un cuplu s-a lăsat cu flăcări și scântei. Asta după ce unul dintre protagoniștii scandalului a dat foc mașinii celuilalt.
Incidentul a fost sesizat la puțin timp după miezul nopții de marți spre miercuri la 112, fiind vorba de un autoturism Volkswagen, parcat pe strada Cireşi la nr.12. Când echipajul de pompieri din cadrul ISU Dobrogea a ajuns la fața locului, focul fusese deja stins de martori.
Din primele cercetări la fața locului s-a stabilit că a fost vorba de un act intenționat, autoturismul fiind distrus în proporție de 50%, fără a fi înregistrate victime omenești.
În cauza se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, cazul fiind preluat de către lucrătorii IPJ Constanța, existând indicii că mașina a fost incendiată de către o persoană în urma unui scandal în cuplu.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Sâmbătă, 15 aprilie, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre pe care o va oferi credincioșilor în jurul orei 23.45, în parcul Catedralei arhiepiscopale „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din […]
Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța aduce la cunoștința persoanelor fizice care dețin clădiri nerezidențiale cărora la data de 31 decembrie 2018 le-a expirat termenul de 5 ani de la ultima modificare a valorii […]
Ședința Membrilor Comitetului Județean Executiv de la PNL Constanța aduce un nume surpriză în cursa internă pentru Primăria Constanța. Vergil Chițac, comandantul Academiei Navale “Mircea cel Bătrân” este luat în calcul de liberali pentru o […]
Be the first to comment