Lucrări RAJA la conducta magistrală din Mangalia. Apa va fi oprită în Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn și în nordul municipiului

Avarie RAJA. FOTO Cătălin SCHIPOR

RAJA va întrerupe furnizarea apei potabile în noaptea de 7 spre 8 august 2026, pentru efectuarea unor lucrări de remediere la o avarie apărută pe magistrala de alimentare cu apă din municipiul Mangalia.

Potrivit reprezentanților operatorului, echipele de intervenție lucrează la remedierea unei avarii survenite la magistrala cu diametrul de 600 mm din zona IAS. Având în vedere sezonul estival și numărul ridicat de consumatori din zonă, s-a decis ca intervenția să fie realizată pe timpul nopții, pentru a reduce cât mai mult disconfortul creat abonaților și turiștilor.

În prezent, au fost luate măsuri pentru menținerea temporară în funcțiune a magistralei, însă executarea lucrărilor în condiții de siguranță impune oprirea furnizării apei.

Astfel, alimentarea cu apă va fi sistată în intervalul 23:00 – 06:00, în noaptea de 7 spre 8 august.

Vor fi afectați consumatorii din stațiunile Jupiter, Cap Aurora, Venus și Saturn, precum și zona de nord a municipiului Mangalia, de la intrarea dinspre Constanța până la sensul giratoriu.

Reprezentanții RAJA precizează că echipele vor depune toate eforturile pentru finalizarea intervenției și reluarea alimentării cu apă în cel mai scurt timp.

La reluarea furnizării, apa poate prezenta temporar modificări ale turbidității și culorii. Din acest motiv, consumatorii sunt sfătuiți să utilizeze apa doar în scopuri menajere până la limpezirea acesteia.

RAJA își cere scuze pentru disconfortul creat și le mulțumește consumatorilor pentru înțelegere și răbdare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*