La începutul lunii ianuarie, primarul din Valu lui Traian anunța că va lua măsura desființării stațiilor de autobuz pentru că reprezentanții Consiliului Județean Constanța refuza să rezolve problema mijloacelor de transport în comun supra aglomerate. În urma acestor „amenințări“, autoritățile competente s-au mișcat și problema pare să se fi rezolvat.
Reprezentanții CJ Constanța au informat Primăria Valu lui Traian că „a fost adoptată Hotărârea 21/29.01.2018 prin care s-au stabilit în comuna Valu lui Traian stațiile publice de călători Penitenciar, Poliție și Crețoiu, care vor fi deservite de către operatorii de transport SC Metropolitan SRL, SC Marcon Star SRL și SC Servcom Adrian SRL. Prin același act administrativ s-a suplimentat numărul curselor aferente traseului cod 048 Constanța – Valu lui Traian – Murfatlar“.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
ISU Dobrogea a reacționat exemplar atunci când Constanța NEWS a semnalat faptul că se fumează în Spitalul de Urgență Constanța. Cei găsiți cu țigările aprinse au fost sancționați, iar unitatea medicală a fost avertizată. Ce […]
RAJA SA va întrerupe furnizarea apei potabile joi, 13 mai, în intervalul orar 09.00 – 18.00, în vederea executării lucrărilor de înlocuire a unui tronson din conducta magistrală de distribuție apă ce asigură alimentarea cu […]
Procesul de selecție a decanilor celor 16 facultăți ale Universității „Ovidius” din Constanța s-a încheiat. În urma concursului, cadrele didactice nominalizate să ocupe funcția de decan pentru următorii patru ani sunt: Facultatea de Drept și […]
Be the first to comment