Locuitorii din comuna Cuza Vodă fără documente pentru locuințe pot solicita notarea posesiei

Primăria Cuza Vodă. FOTO Liliana Boioglu

Primăria comunei Cuza Vodă îi informează pe cetățenii care locuiesc în case pentru care nu dețin documente de proprietate că au posibilitatea să se prezinte la compartimentul de cadastru al instituției pentru a fi incluși în procedurile derulate în cadrul cadastrării sistematice.

Demersul se adresează persoanelor care nu au acte nici pentru terenul pe care se află imobilul, nici pentru construcția propriu-zisă. În aceste situații, specialiștii implicați în programul de cadastru încearcă realizarea notării posesiei pentru clădiri, astfel încât existența și deținerea locuinței să fie evidențiate oficial în documentele cadastrale.

Pentru cetățeni, acest pas este important deoarece permite înregistrarea situației reale din teren și poate reprezenta baza pentru demersuri administrative ulterioare legate de imobil.

Persoanele aflate în această situație trebuie să se prezinte la Primăria Cuza Vodă până la data de 2 august 2026, având asupra lor cartea de identitate și un certificat fiscal eliberat de administrația locală. Certificatul fiscal trebuie să ateste că nu există datorii către bugetul local.

Costurile aferente acestor operațiuni sunt suportate de Primăria Cuza Vodă în cadrul programului de cadastrare sistematică, fără cheltuieli pentru cetățenii eligibili.

„Administrația locală vine în sprijinul cetățenilor și îi încurajează pe toți cei care se află în această situație să se prezinte la Primărie pentru a beneficia de această oportunitate”, a declarat primarul comunei Cuza Vodă, Viorel Dulgheru.

Pentru informații suplimentare, cetățenii se pot adresa compartimentului de cadastru din cadrul Primăriei Cuza Vodă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*