Lipsa locurilor de parcare, dar și nesimțirea șoferilor constănțeni a dus la sute de amenzi date de Poliția Locală

Polițiștii locali au sancționat sute de șoferi. FOTO Poliția Locală

Polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației rutiere din cadrul DGPL a Primăriei Constanța continuă acțiunile împotriva conducătorilor auto care opresc sau staționează mașinile pe drumurile publice, în locuri nepermise.

Numai în perioada 3-9 septembrie au fost înregistrate 428 de abateri contravenționale, în special pentru opriri/staționări neregulamentare pe arterele intens circulate din municipiul Constanța.

Polițiștii locali lansează un apel către posesorii de autoturisme să respecte prevederile legale referitoare la circulația pe drumurile publice.

Potrivit Ordonanței 95/2002, amenda pentru oprirea neregulamentară este de 290 de lei și două puncte de penalizare, iar staționarea în locuri nepermise este sancționată cu 580 de lei și trei puncte de penalizare.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*