La bișnițarii din Constanța, în loc de tutun, găsești deșeuri din carton

În loc de țigări puteți da bani buni pe niște cartoane. FOTO DGPL Constanța

Direcția Generală Poliția Locală Constanța susține că în urma acțiunilor pe linia de combatere a comerțului stradal neautorizat cu țigări netimbrate s-a constatat o reducere a fenomenului. În schimb, se înregistrează tot mai multe cazuri în care cumpărătorilor li se oferă cartoane atent sigilate, care conțin orice altceva mai puțin pachete cu țigări.

Un astfel de exemplu a fost înregistrat în cursul zilei de 7 martie, când în timpul unei actiuni în piața Tomis 3, polițiștii locali au găsit abandonate pe domeniul public trei cartoane sigilate, având inscripția unei mărci de produse din tutun, iar la desfacerea acestora s-a constatat faptul că în loc de pachete cu țigări se aflau resturi din materiale din hârtie folosite la ambalarea unor produse.

„Recomandăm cetățenilor să se alăture demersurilor Direcției Generale Poliția Locală Constanța pentru eradicarea acestui fenomen și să nu mai cumpere produse din tutun de la comercianții ambulanți, deși prețul mic îi încântă.Astfel de fapte sunt de natură antisocială, încadrate ca și infracțiuni de înșelăciune, conducând de cele mai multe ori la conflicte între persoanele ce comercializează ilicit produse din tutun și cele care cumpără, tulburând ordinea și liniștea publică“, au transmis reprezentanții DGPL Constanța.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*