Jucării în valoare de peste 68.000 lei, confiscate în Portul Constanţa Sud Agigea 

Jucării contrafăcute descoperite în Portul Constanța. FOTO Garda de Coastă

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație de mărfuri contrafăcute, pe numele unui cetățean român, în urma descoperirii împreună cu lucrătorii vamali, într-un container sosit din China, a unor bunuri în valoare de peste 68.000 lei.

În luna februarie, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au participat la controlul amănunțit efectuat la un container sosit din China de către lucrătorii vamali din cadrul Biroului Vamal Constanța Sud, ce avea ca destinatar o societate comercială de pe raza județului Buzău.

În urma controlului, au fost descoperite 1440 bucăți jucării (păpuși din plastic) susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală al unor mărci cunoscute care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Astfel, poliţiştii de frontieră au extins cercetările și, în urma confirmării din partea titularului de marcă a faptului că bunurile aduc atingere dreptului de proprietate intelectuală al unor mărci cunoscute, în data de 11.03.2020 s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârșirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.

De asemenea, s-a stabilit faptul că administratorul firmei este un cetăţean român, în vârstă de 49 de ani. Bunurile, dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, ar fi avut valoarea totală de aproximativ 68.690 lei.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*