IPJ Constanța a primit autospeciale noi pentru misiunile de ordine publică și echipament de protecție pentru polițiștii din echipajele moto

Noile mașini de ordine publică au intrat în dotarea IPJ Constanța. FOTO IPJ Constanța

10 autoturisme au fost repartizate, astăzi, poliţiştilor constănțeni pentru a fi folosite în misiunile de asigurare a ordinii și liniștii publice, desfăşurate pentru siguranţa cetățenilor. De asemenea, polițiștii rutieri au primit 9 costume de protecție pentru motocicliști.

La nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanța, 10 autospeciale Dacia Logan, achiziţionate în baza programului de înnoire a parcului auto, au intrat în dotarea structurilor de ordine publică, rutieră, arest preventiv și transporturi.

Autospecialele inscripționate nou intrate în dotarea I.P.J. Constanța sunt prevăzute cu sisteme optico – acustice destinate activităţilor de poliţie şi, datorită echipamentului special, vor contribui la creşterea siguranţei cetățenilor și la prevenirea acțiunilor ilicite.

Acestea au un perete despărțitor, cu geam dotat cu gratii, între partea din faţă şi cea din spate, pentru protejarea polițiștilor aflaţi în autospecială. Geamurile laterale din spate și luneta sunt şi ele protejate de gratii, iar în loc de banchetă se află două locuri delimitate. În partea din spate, autospecialele sunt monitorizate video în timp real.

Echipamentele polițiștilor rutieri sunt din material impermeabil și au elemente de protecție la coate, la umeri, la spate, care protejează coloana vertebrală, și la genunchi. Totodată, căștile motocicliștilor sunt dotate cu sistem de comunicație cu tehnologie bluetooth, pentru a putea comunica pe stațiile radio din dotare.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*