UPDATE Învățătoare din Medgidia, reținută pentru 24 de ore, după ce a bătut un elev. Femeia, acuzată că l-a strâns de gât pe băiat

Mașină de Poliție. FOTO Arhiva CTnews

Polițiștii au reținut o învățătoare din Medgidia, pentru 24 de ore, după ce a bătut un elev în vârstă de 10 ani.

Potrivit IPJ Constanța, urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de purtare abuzivă și tulburarea ordinii și liniștii publice, polițiști din cadrul Poliției municipiului Medgidia – Biroul Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, au reținut o femeie, de 54 de ani, suspectată de comiterea faptelor.

„Astfel, la data de 26 mai a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Medgidia au fost sesizați, cu privire la faptul că, în cursul dimineții de 25 mai a.c., într-o sală de curs dintr-o unitate de învățământ din municipiul Medgidia, o femeie, de 54 de ani, ar fi agresat fizic și i-ar fi adresat injurii unui minor, de 10 ani.

Minorul, elev în unitatea școlară, ar fi rupt un document cu rezultatele personale de la evaluarea națională, moment în care femeia, în calitate de învățător, ar fi agresat fizic elevul, fapt care ar fi creat o stare de temere și indignare celorlalți elevi, participanți la oră.

Conform prevederilor legale, reprezentantului legal al minorului i-a fost înmânată o cerere pentru adresarea către instanța de judecată în vederea emiterii unui ordin de protecție” – IPJ Constanța.

În urma administrării probatoriului în cauză, femeia a fost reținută pentru 24 de ore, fiind introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

Astăzi, aceasta urmează a fi prezentată procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, cu propuneri corespunzătoare.

Unitatea de învățământ unde a avut loc evenimentul este Şcoala Gimnazială “Lucian Grigorescu.

UPDATE

Procurorii au oferit detalii din acest dosar.

„Probatoriul administrat în cauză până în prezent a relevat că, la data de 25.05.2026, orele 08:00 – 08:30, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu în calitate de cadru didactic la clasa a IV-a B a Școlii Gimnaziale „Lucian Grigorescu” din mun. Medgidia, a săvârșit acte repetate de violență fizică și verbală asupra elevului minor MVE, în vârstă de 10 ani, lovindu-l cu palma în zona feței și capului, strângându-l de gât cu ambele mâini, ridicându-l de la sol prin prindere de gât și lovindu-l repetat cu palma peste ceafă, provocându-i leziuni traumatice ce necesită 1-2 zile de îngrijire medicală, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de purtare abuzivă, prev. de art. 296 alin. (1) și (2) rap. la art. 193 alin. (2) și alin. (2¹) lit. a), b) și c) Cod penal.

De asemenea, fapta inculpatei S.I.E, care la data de 25.05.2026, orele 08:00 – 08:30, în timp ce se afla în sala de clasă a IV-a B a Școlii Gimnaziale „Lucian Grigorescu” din mun. Medgidia, în prezența a 24 de elevi minori ai clasei, a exercitat violențe fizice repetate asupra elevului MVE, producând o stare vădită de teamă și indignare în rândul celorlalți elevi și tulburând în mod efectiv ordinea și liniștea specifică activității școlare, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice, prev. de art. 371 alin. (1) și (2) Cod penal” – Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*