Începe „RO SMART în Țara lui Andrei”, competiția națională de proiecte care schimbă România p

RO Smart În țara lui Andrei

Se lansează competiția națională de proiecte „RO SMART în Țara lui Andrei”, o competiție care urmărește să sprijine dezvoltarea sustenabilă a comunităților din România, prin tehnologie.

Înscrierea proiectelor are loc în perioada 10 septembrie – 23 octombrie, pe site-ul www.taraluiandrei.ro, iar proiectele câștigătoare pot primi finanțări de până la 45.000 euro fiecare, mentorat din partea angajaților OMV Petrom și consultanță software pentru implementarea proiectelor din partea companiei Life Is Hard.

Inițiatorii pot propune proiecte SMART în 8 domenii cheie pentru dezvoltarea sustenabilă a României: educație, infrastructură, sănătate, siguranță, transport, agricultură, energie și mediu. Soluțiile înscrise pot urmări direcții precum: eficientizarea consumului de resurse, îmbunătățirea serviciilor publice, crearea unui cadru mai conectat între cetățeni – administrații publice, monitorizarea și gestionarea eficientă a datelor, creșterea calității vieții cetățenilor din comunitate.

În competiţie se pot înscrie organizaţii neguvernamentale, instituții publice, autorități ale administrației publice locale sau unități și instituții de învățământ din sistemul de stat din orice localitate din România. Persoanele fizice se pot înscrie în competiție în parteneriat cu una dintre entitățile menționate anterior.

„Conceptul Smart City înseamnă inovație și tehnologie aduse în beneficiul oamenilor și îl considerăm o sursă și o resursă de dezvoltare pentru comunitățile din România. Suntem implicați în proiectul Alba Iulia smart city, contribuim activ la dezvoltarea conceptului Cluj Napoca brained city și, din această toamnă, susținem – cu consultanță tehnică și suport pentru implementare – și proiectele cu componentă tehnologică RO SMART. Suntem cu toții parte din comunități și ne bucurăm să contribuim cu expertiza noastră la acest demers de a construi pe termen lung”, consideră Erik Barna, fondator și CEO al companiei LIFE IS HARD.

Proiectele vor fi evaluate prin vot public (20%) și jurizate de experți din domeniu (80%). În urma punctajului obținut, maximum 25 de proiecte sunt selectate pentru a intra în etapa finală – pitching day. Pentru evaluarea proiectelor finaliste inițiatorii vor susține o prezentare a proiectului în fața juriului și vor răspunde întrebărilor acestuia. În urma prezentării, juriul va reevalua proiectele ajunse în această etapă și va fi stabilit clasamentul final.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*