Un incendiu a izbucnit vineri dimineață la bordul unei nave aflate în Portul Midia. Potrivit primelor informații transmise de ISU Constanța, focul se manifestă generalizat în zona din pupa navei, care transportă minereu. Nu au fost raportate victime.
Pentru stingerea incendiului au fost mobilizate forțe importante de intervenție.
La fața locului acționează cinci autospeciale de stingere, o autoscară, o autoplatformă și o autospecială CBRN.
De asemenea, au fost trimise preventiv un echipaj SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Constanța.
Până în acest moment, autoritățile nu au anunțat existența unor persoane rănite.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Compania Națională Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța anunță declanșarea procedurii de selecție a candidaților pentru funcția de Director Financiar al Societății, în […]
În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la nivelul Stației de Pompare Castel din Eforie Sud, județul Constanța, echipele […]
Echipele RAJA intervin astăzi 9 septembrie 2026, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, […]
Be the first to comment