Ia, sărbătorită la Cumpăna în cadrul unui eveniment amplu

Comuna Cumpana. FOTO Catalin Schipor

Primăria și Consiliul Local al comunei Cumpăna,îin parteneriat cu Asociația Pentru Dezvoltare Comunitara Cumpăna, vă invita să participați luni 24 iunie, începând cu ora 12.30, la evenimentul, „Ziua Universală a iei românești”.

Activitatea aduce un omagiu iei strămoșești și promovează Atelierul de Creație Populară al comunei Cumpăna prin organizarea unei expoziții în holul Primăriei cu obiectele realizate în acest atelier .

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*